Iunie 2020. Progresul proiectului RAISE Youth în România la început de vară

Ulterior ieșirii din starea de urgență și consecvent cu diminuarea treptată a restricțiilor, din ce în ce mai multe tipuri de activități par a fi posibil a se realiza. Finalul lunii iunie, însă, ne-a găsit cu o creștere alarmantă a cazurilor de îmbolnăvire, chiar dacă pe fondul creșterii gradului de testare.

Semnele de întrebare, inițial, și discuțiile tot mai aprinse din spațiul public privind constituționalitatea măsurilor luate de autorități în procesul de combatere a răspândirii epidemiei au crescut nivelul de incertitudine privind situația următoarelor luni și, implicit, din perspectiva RAISE Youth, a planificării etapelor următoare de implementare a proiectului în România. În consecință, principala întrebare este nu „ce trebuie făcut?”, ci „cum trebuie făcut?”.

Distanțarea socială și purtarea măștilor în spațiile publice închise rămân principalele modalități de limitare a răspândirii virsusului și, în aceste condiții, echipa de implementare a proiectului, subcontractori și voluntari acționează împreună pentru a pune în practică soluții creative care să genereze rezultatele așteptate.

În prezent, RAISE Youth România înregistrează 3454 NEETs în categoria de vârstă 16-29 ani, din care 8.5% sunt etnici rroma și 1352 au între 25 și 29 ani. În ultima categorie, se numără 665 persoane din județul Bacău, 433 din județul Vrancea și 254 din județele Ialomița și Galați.

Platforma www.neets-romania.ro

Platforma este deschisă tuturor NEETs (cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani), dar prioritatea sa principală o reprezintă NEETs peste 25 ani și preocupările specifice acestora.

432 NEETs cu vârste cuprinse între 25 și 29 de ani au fost identificați în județul Vrancea la începutul lunii iunie 2020 și au fost înregistrați pe platforma online RAISE Youth (http://neets-romania.ro/).

O secțiune specială a fost creată pentru a facilita motivarea și activarea acestora, în mod constant. Aici sunt încărcate în mod regulat informații utile și actualizări ale proiectului (http://neets-romania.ro/blog1/). Pentru a adăuga valoare platformei nou create, acest spațiu online va fi utilizat ca instrument focal de comunicare și învățare în cadrul programului de formare DIGITAL.

Mentorii RAISE Youth

Agricultura “inteligentă”, noile tehnologii, combinate cu mentoratul multi-generațional, cu învățarea familială și individuală vor permite dezvoltarea în mediul rural a unui ecosistem favorabil creării de locuri de muncă. Această abordare este posibilă atât printr-o intervenție la nivel personal, cât și la nivel sistemic, prin dezvoltarea premiselor pentru dialogul între factorii interesați în implementarea politicilor publice.

Un rol important în acest proces va reveni mentorilor. Aceștia vor avea un rol esențial în dinamica proiectului, oferind sprijin constant beneficiarilor și asigurând legătura cu factorii interesați (la nivel local), inclusiv autorități locale și susținând procesul de activare și motivare constantă a tinerilor. Este important ca mentorii să fie persoane de referință la nivel comunitar, indiferent de pregătirea lor. Pot fi asistenți sociali, antreprenori locali, lideri în cadrul comunității, cadre didactice s.a.m.d., dar care, neapărat, cunosc și înțeleg specificul grupului țintă.

Mentorii vor asigura tinerilor NEETs cu vârste între 25-29 ani incluși în proiect măsuri de acompaniament în vederea participării la cursurile de formare, evenimentele proiectului și la activitățile practice organizate în cadrul Centrelor Demo, în vederea dobândirii competențelor necesare pentru (auto)angajarea pe piața muncii.

Abilități și competențe: DIGITAL

Programul de formare DIGITAL a demarat în cea de-a doua jumătate a lunii iulie și urmărește familiarizarea a 500 NEETs cu aspectele cheie pe care le presupun competențele digitale.

Sunt incluse aici: comunicare, crearea de conținut, procesarea informației, securitate și rezolvare de probleme.

Pe parcursul a trei luni, vor fi abordate tematici generale privind competențele digitale și, începând cu luna a doua, accentul va fi pus pe competențele digitale aplicate pentru sectoarele AGRO și TURISM.

Suplimentar, participanții vor beneficia de sprijin putând solicita, la nevoie, asistență pentru utilizarea platformei și pot contacta trainerii în vederea clarificării eventualelor nelămuriri. În acest mod, se va asigura conexiunea participanților cu activitățile proiectului: cursuri (Agro sau Turism), mentoring și activități practice (Centrele Demo).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *