RAISE Youth în Valea Măcrișului 18.02.2020

Eveniment comun de promovare a proiectului și de informare a grupului țintă

În data de 18 februarie 2020, la Căminul Cultural, Primăria Valea Măcrișului (din județul Ialomița) a găzduit evenimentul comun de promovare a proiectului și de informare pentru tinerii aflați în căutarea unui loc de muncă. Întâlnirea face parte dintr-o suită de evenimente organizate în cadrul proiectului RAISE Youth – Rural Action for Innovative and Sustainable Entrepreneurship for Youth – „Acțiuni în mediul rural pentru un antreprenoriat inovativ și sustenabil pentru tineri”, proiect finanțat prin Granturile Spațiului Economic European (SEE) și Norvegiene pentru creșterea gradului de ocupare a tinerilor. Implementat în România de Asociația „AUR” – Asociația Națională a Specialiștilor în Resurse Umane, proiectul urmărește valorificarea unor soluții inovative din punct de vedere social, în vederea creării unui mediu profesional decent și productiv pentru tinerii din mediul rural din patru țări: Bulgaria, Croația, România și Spania.

Una din premisele care au stat la baza fundamentării proiectului RAISE Youth a fost și faptul că în România apare din ce în ce mai mult nevoia de a crea modele mai durabile de producție agroalimentară în zonele rurale pentru a se opri declinul economic și depopularea. În acest context, o categorie specială de tineri se confruntă cu lipsa de ocupare, o problemă gravă, deoarece aceasta le afectează în mod direct posibilitatea de a fi independenți, de a-și planifica viitorul, de a-și dezvolta propriile abilități și competențe. Acești tineri nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare.

Obiectivul întâlnirii a fost acela de a face cunoscut proiectul la nivel local, de a activa și atrage tinerii între 16 și 29 de ani aflați în căutarea unui loc de muncă, de a prezenta oferta de cursuri (agricultură ecologică/sustenabilă, eco-turism rural și competențe digitale) și de a-i identifica pe tinerii interesați să participe la aceste cursuri, prin scanarea intereselor și nevoilor acestora.

Moderatorul întâlnirii, psihologul Eugen Dumbravă, a sondat interesele de bază, dar și cele profunde ale participanților în raport cu valoarea muncii ca proces asumat: temeri, interese, așteptări. Un număr reprezentativ de tineri au dat răspunsuri simple, dar diverse, corespunzătoare specificului fiecărui caz în parte.

Principalele aspecte abordate pe parcursul discuțiilor s-au centrat pe sprijinul de care pot beneficia tinerii în căutarea unui loc de muncă în urma colaborării interinstituționale între diverșii factori interesați în creșterea gradului de ocupare pe piața muncii. În acest context, a fost a subliniat potențialul proiectului de a oferi „cursuri realmente practice, utile, adaptate tendințelor și cererii pieței muncii”, precum și importanța specializărilor noi pe care le oferă proiectul RAISE Youth (d-na Daniela Mihăiță, coordonator proiecte în cadrul „AUR” – A.N.S.R.U.).

Tinerii prezenți au fost atenți și au rezonat cu obiectivul proiectului: cursuri interesante cu aplicabilitate practică, unde vor putea învăța o meserie utilă.

Mai multe informații despre proiectului RAISE Youth pot fi consultate pe site-ul „AUR” – A.N.S.R.U. http://www.resurseumane-aur.ro/raise.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *